duminică, 6 iunie 2010

ANTRENORUL GONTINEAC MULTUMIT DE CE A VAZUT LA BOTOSANI

După victoria categorică în faţa Ucrainei (61-7), Romeo Gontineac, antrenorul principal al naţionalei de Rugby a României şi-a felicitat jucătorii şi a spus că evoluţia acestora a fost una bună. „Am început foarte bine meciul, am încercat să aducem rapiditate în joc, să aducem lucruri noi. O să încercă treaptă cu treaptă să evoluăm de la un meci la altul. Sunt foarte multe reglaje care o să trebuiască să fie făcute. I-am felicitat pe băieţi, au dat dovadă de dăruire, au vrut într-adevăr să facă şi spectacol şi în momentul în care vrei să faci spectacol te descoperi şi îţiasumi riscuri. Referitor la Ucraina, dacă au ajuns în baraj cu noi este clar că au valoare şi au arătat că merită să joace un baraj”, a spus Romeo Gontineac.

4 "STEJARI" au facut "buba" pe Municipal.

"Imi pare rău pentru accidentările pe care le-am avut, care o să ne aducă un handicap pentru «Turneul ierbii». Avem patru jucători accidentaţi, doi dintre ei cu accidentări destul de grave, o să trebuiască să ne gîndim să schimbăm cei doi jucători”, a spus antrenorul Romeo Gontineac.

GOLGETERUL COSMIN MATEI s-a certat cu conducerea Luceafarului si rateaza barajul.

Omul nr 1 din atacul campioanei Luceafarul Mihai Eminescu, Cosmin Matei a intrat in conflict cu conducerea "ecologista" si a parasit saptamana aceasta echipa, dupa meciul cu FCM Dorohoi din Cupa (5-1). Potrivit sursele noastre jucatorul s-a certat cu cei de la Luceafarul si in zilele urmatoare, asteapta sa se termine campionatul, pentru a-si lua actele de transfer. Astfel Matei urmeaza sa rateze meciul de baraj cu Vointa Mariselu. |

FCM-ul a dat recital cu Mircea State pe teren in fata Voronei (5-1). "INTERISTUL" Ciucur le-a facut galerie dorohoienilor.

"Meciul n-a prea avut istorie pentru ca noi avean 3-0 inca din minutul 30 (Bosanceanu, Vatavu si Vrajitoru), iar pana la final s-a terminat 5-1 (3-1) ! Pot spune ca Alin Bejan a fost cel mai slab jucator de pe teren, iar de la Vorona a impresionat Bogdan Iordache. Noi am fost sustinuti din tribuna de Alex Ciucur de la International Curtea de Arges, care e dorohoian si a venit sa ne vada. In a doua repriza a intrat pe teren si Mircea State (antrenorul lui FCM Dorohoi) in locul lui Vrajitoru, deoarece nu aveam alte rezerve, iar Super Pody a irosit o gamada de ocazii.", a concluzionat la final unul dintre oamenii de baza ai Dorohoiului.