joi, 20 mai 2010

Popovici : „Cu Tulcea avem 70% şanse la o victorie”


C Botoşani va întîlni sîmbătă pe teren propriu vizita formaţiei din sud, Delta Tulcea, partida fiind penultima din acest sezon competiţional, disputată acasă. Înaintea meciului, tehnicianul grupării locale susţine că mizează pe o victorie, în condiţiile în care adversara întîlnită nu mai are vreun obiectiv de îndeplinit în acest final de campionat. „Delta Tulcea este o echipă care mereu stă instalată pe poziţii fruntaşe, dar asta nu înseamnă că nu avem 70% şanse să cîştigăm meciul acesta, nici măcar la egalitate nu ar trebui să fie pentru joc, pentru că Tulcea este o echipă fără obiectiv practic din acest moment, atît că toţi jucătorii joacă pentru prime, pentru a rămîne în lot la Tulcea în sezonul viitor, dar nu că au o miză în ceea ce priveşte acele trei puncte, ori lucrul acesta coroborat cu dorinţa noastră de a obţine victoria, sper să reuşim”, a declarat Cristian Popovici, antrenor principal FC Botoşani. Şi în ciuda faptului că gruparea tulceană a ajuns deja la Botoşani, Cristi Popovici susţine că acest aspect nu poate fi considerat unul îngrijorător. „Este o echipă care se respectă, vine de la distanţă foarte mare şi nu poate ajunge la Botoşani de vineri ca apoi sîmbătă să intre în teren, este o echipă care are standardele ei, eu posibilităţi financiare probabil şi tratează fotbalul cu respect şi atunci nici rezultatele nu sunt întîmplătoare”, a mai spus Popovici. Antrenorul grupării locale a mai lăudat de asemenea lotul echipei dobrogene, care este unul omogeniz, avînd ca rezultat poziţia fruntaşă din clasament. „Tulcea în primul rînd are un lot care a fost constant în permanenţă, atît ei au făcut îmbunătăţiri, au schimbat doi, trei jucători, s-au ajutat de mulţi jucători de la Constanţa de valoare foarte bună, dar repet ei au păstrat un lot compact, omogen, pe cînd la Botoşani, dacă vreţi, au fost schimbaţi, foarte, foarte mulţi jucători în tur la începutul campionatului, în retur s-au schimbat foarte mulţi jucători şi probabil asta lipseşte Botoşaniului deocamdată”, a încheiat Cristi Popovici. (sursa botosaneanul.ro)

Niciun comentariu: