joi, 20 mai 2010

Stadionul "Municipal" va fi pregătit pentru joc

Pregătirile pentru meciul internaţional de rugby de pe Stadionul "Municipal" au intrat în linie dreaptă. La mijlocul acestei săptămâni, o delegaţie a Federaţiei Române de Rugby a avut o întrevedere cu primarul Cătălin Mugurel Flutur şi cu reprezentanţii Serviciului Baze Sportive şi Zone de Agrement (SBSZA).

Cele mai importante probleme ridicate de reprezentanţii FRR au fost cele legate de modul în care vor fi montate buturile, dar şi de prelungirea gazonului cu şase metri pătraţi în cele patru colţuri ale terenului. "Montarea buturilor va fi o operaţiune delicată. Au 17 metri, iar baza unde vor fi montate trebuie să fie solidă pentru a nu ne trezi cu probleme. Din acest motiv, doi reprezentanţi ai serviciului nostru au mers astăzi (n.r. ieri) pe Stadionul «Emil Alexandrescu» din Iaşi pentru a vedea soluţiile adoptate de cei de acolo. De asemenea, o altă problemă importantă ridicată de cei de la FRR a fost ca în colţurile terenului să fie pus nişte gazon rulou de şase metri pătraţi în plus, pentru ca terenul să aibă dimensiunile regulamentare unui meci internaţional", a declarat Eugen Ţurcanu, directorul SBSZA.

Pentru ca "stejarii" să fie susţinuţi frenetic de un public cât mai numeros, prefectul judeţului, Cristian Roman, vrea ca intrarea suporterilor la meciul internaţional de rugby dintre România şi Ucraina să fie liberă. "Noi credem că va fi liberă intrarea, însă depinde şi de condiţiile pe care le impun cei de la Televiziunea Română, postul care va transmite jocul", a specificat Cristian Roman.

Pe de altă parte buturile care vor fi montate pe Stadionul "Municipal" vor fi împrumutate de la Iaşi. Eugen Ţurcanu a declarat că municipalitatea botoşăneană s-a înţeles cu cea din Iaşi pentru împrumutul buturilor. "Timpul până la meciul România-Ucraina nu mai permite confecţionarea unor buturi. În plus nici nu avem buget pentru acest lucru", a adăugat directorul SBSZA.

Niciun comentariu: